Care fericire?

Suntem mai conectați decât am fost vreodată la lumea exterioară, dar mai deconectați de noi înșine mai mult ca oricând. Vrem tot, dar nu suntem dispuși să dăm nimic la schimb. Vrem să ne afirmăm, dar ne e teamă să ne asumăm. Vrem aprobare, dar fără feedback, dacă se poate. Așteptăm like-uri și comentarii mai ceva decât își așteptau părinții noștri rația lunară.

Avem opțiuni infinite și nu știm pe care s-o alegem. Ne e frică să ne luăm angajamente de teamă să n-apară ceva mai bun. Suntem anxioși și avem probleme cu somnul de la traficul infernal de gânduri ce ni se desfășoară constant în cap. Avansăm pe plan profesional, dar stagnăm pe cel emoțional.

Ne vrem iubiți, dar n-avem curaj să arătăm vreo fărâmă de iubire decât dacă o face celălalt mai întâi. Suntem dispuși să luăm lumea-ntreagă la pas ca să ne regăsim, dar ne e frică să stăm față-n față cu propriile gânduri. Vrem să fim sufletul petrecerii, dar din confortul propriei case, dacă se poate.

Suntem dispuși să facem orice ca să fim fericiți, mai puțin să iubim. Suntem dispuși să plecăm în lume, să ne-mprietenim cu străinii, să urcăm pe munți, să ne scufundăm în mare, să ne inundăm în alcool, să o ținem numai în petreceri și să uităm de noi zile întregi, dar Doamne ferește să arătăm cuiva că ne pasă.

Suntem generația care crede că-i cool să nu-i pese, dar căreia îi pasă mai mult decât oricui. Ne pasă de ce cred alții, ne pasă de cum ne-mbrăcăm, de cum arătăm, ne pasă încontro se-ndreaptă lumea și de plasticul din oceane. Ne pasă mult și ne e frică s-o spunem. Ne ferim de vulnerabilitate mai ceva ca de bolile infecțioase și ne ignorăm fricile cu aceeași determinare cu care ne agățăm de scurtele pastile de fericire găsite într-un pahar cu vin sau prin te miri ce pat străin.

Ne apropiem fizic de ceilalți mai ușor ca niciodată, dar când simțim o urmă de apropiere emoțională, fugim ca de dracu`. Ne e frică să suferim, și totuși o facem mai mult ca niciodată. Ni s-a spus întruna să utilizăm protecție sexuală, dar pentru noi e mai importantă protecția emoțională. Avem impresia că dacă ne ferim de sentimente, n-o să suferim, când, de fapt, ne plimbăm constant cu nefericirea pe umeri și ne purtăm de parcă n-ar fi acolo.

Ne aruncăm cu mintea înainte și cu inima înapoi. Gândim prea mult și nu mai simțim nimic, de frică să nu fie prea mult.

Leave a Reply