Cum am rămas singură-n munți

Era decembrie, 2017, când una dintre cele mai neîndemânatice și ne-în-formă persoane pe care le cunosc, adicătelea eu, a luat decizia de a învăța să meargă pe snowboard.

Și iată cum, la orele 3:30 ale unei dimineți reci de ianuarie, mă ridicam din patul meu cald pentru a pleca la Bansko.

Încercarea 1

Ajunsă acolo, am luat ușurel stațiunea la pas în încercarea de a-mi găsi un instructor de snowboard și echipament pentru ziua următoare. Dar cum lipsa de somn mă transformă într-o prințesă ciufută și ușor isterică, am ieșit din 3 centre de închirieri fără să rezerv nimic și m-am dus țintă către camera de hotel cu nobilul scop de a dormi, că doar de asta pleci în vacanță, nu?

Încercarea 2

Ei, dar după un somn adânc, m-am echipat de la prima oră și am plecat hotărâtă să mă dau cu placa. Numai că, ce să vezi, n-am mai găsit instructor pentru ziua respectivă. Bun, mi-am făcut atunci rezervare pentru următoarea zi, iar la 8 fără 10 eram deja la centrul de închirieri, gata de o zi pe pârtie.

Dar cum nici măcar universul nu-și dorește ca eu să fac vreun fel de sport, mi se comunică faptul că al meu instructor n-a înțeles că rămâne bătută-n cuie lecția, așadar și prin urmare, ia-l de unde nu-i!

Încercarea 3

Ei, dar-ar naiba-n ea de treabă, eu mă duc! Și nu doar că m-am dus, dar mi-am găsit și instructor fix pe pârtie. Că avea un zâmbet de abia mai stăteam pe propriile picioare, d-apoi pe placă, nici nu mai e cazul să menționez. Bun, și dă-i și-nvață: pe față, pe spate, întoarceri, căzături, vânătăi și câte și mai câte. Cert e că după două ore, eram capabilă să mă deplasez cu picioarele prinse-n drăcia aia numită snowboard.

Și cum sunt o vitează și jumătate, am urcat împreună cu grupul de prieteni pân’ la cota 2550, adică ăl mai înalt punct unde poți ajunge cu telescaunul, cu promisiunea clară că de acolo cobor pe placă. Cum eu sunt începătoare, iar ei se dau de ani buni, am agreat să se ducă înainte, că vin și eu în ritmul meu.

Prima pârtie a fost decentă, am coborât-o lejer cu doar 7 căzături și aproximativ 135 de înjurături. Mai departe, numerele s-au dublat, ca mai apoi să ajung la o pârtie ce mi se părea mult prea abruptă pentru abilitățile mele. Mi-am dat tacticos placa jos, am luat-o în brațe și dă-i și coboară încetișor pe marginea pârtiei.

30 de minute mai târziu, habar n-aveam unde mă aflu, foamea și setea mă-nghionteau insistent, picioarele-mi tremurau ca la balamuc, pe placă nu mai puteam să-mi țin echilibrul neam, la telefon mai aveam 2% baterie, iar în jur nu se ivea niciun telescaun. Colac peste pupăză, era deja trecut de ora 15:00, iar pârtiile se închid la 17:00.

După cel de-al treilea telefon de îngrijorare primit de la prietenii ce mă așteptau la baza pârtiei, m-am pus pe-un plâns de jale ca-n filme. Deja-mi imaginam cum mă prinde noaptea în munți, moartă de foame și de sete și fără semnal la telefon. Și dă-i și coboară, și dă-i și-njură, și dă-i și plângi, și dă-i și pică din picioare că n-ai făcut atâta mișcare-n viața ta.

Cu câteva minute înainte să se închidă treburile de tot, de undeva din zare apărea, victorioasă, Eliza.

Care a fost primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns jos? Nu, n-am rupt placa-n două, ci m-am dus țintă să-mi rezerv echipament și înc-o lecție pentru a doua zi, că doar nu era să plec cu frustrarea după mine, nu?

Reușita

Ei, și de aici lucrurile au devenit distractive. Înc-o lecție de două ore cu Rami-Cel-Mai-Simpatic-Instructor-De-Snowboard-În-Viață, după care mi-am văzut singură de treabă pe pârtie. Desigur, mi-a venit mintea la cap și n-am mai urcat până-n vârf de munte, dar hei, explorasem deja tot ce se putea.

Concluzii

Habar nu aveam că al meu corp duce atât de mult efort fizic într-o singură zi. Habar nu aveam că sunt în stare să stau cu orele, 3 zile la rând, pe placă. Așa că voi face tot posibilul să fiu mai activă de acum încolo.

Mă bucur extrem de mult că n-am renunțat după ziua de plâns de pârtie. M-aș fi întors acasă cu o frustrare în plus și cu mai puțină încredere în mine.

O să continui clar cu sportul ăsta. Odată ce prinzi un pic care-i treaba și reușești să manevrezi placa, dai de un sentiment de libertate tare mișto.

Sfaturi pentru alți începători

Ia-ți un instructor, e foarte important să știi care-i postura corectă și să înțelegi care-s elementele cheie pentru a controla placa.

Dacă nu-ți iese din prima… asigură-te că încerci și a doua oară 🙂 .

P.S.: Momentul când începi să te enervezi e și momentul când pierzi, for sure, controlul asupra plăcii.

 

Și un citat înțelept de la instructorul meu:

„You have to be as gentle with your snowboard as you are with your lady.”

Minty hugs,

Eliza

One comment

  1. Miha

    Si o baterie externa pt telefon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *