Anul din care n-am înțeles nimic

Știu, zilele astea sunt pentru texte motivaționale și mulțumiri adresate lui 2017. Ei bine, adevărul e că 2017 nu a fost tocmai anul meu și nu prea pot să-i mulțumesc pentru purtarea exemplară.

Pot, în schimb, să-i mulțumesc pentru lucrurile pe care le-am învățat despre mine, despre lume, despre viață. Așa că articolul ăsta nu-i despre ce-am realizat în 2017, ci despre ce-am învățat în 2017.

So, here we go:

  • E nevoie să ceri ca să primești.

Vrei o mărire de salariu? Du-te și cere o mărire de salariu. Vrei ca X să nu te mai ia peste picior? Spune-i lui X că te deranjează și cere-i să se oprească. Vrei un alt job? Aplică pentru un alt job.

Știu, pare evident, dar nu-i așa. În ultimul an am sesizat mai mult ca niciodată că avem tendința de a ne plânge constant, fără să facem nimic în sensul acesta. Cred că ar fi cazul să conștientizăm că o mare parte din viața noastră este fix așa cum ne-o construim. Ori dacă nu avem nici curaj, nici voință să schimbăm lucrurile care ne aduc insatisfacție, cum să fim vreodată mulțumiți?

  • Timpul e, pe bune, cel mai mișto cadou.

Da, nimic nou, doar că pe mine m-a lovit mai tare ca niciodată treaba asta în perioada Crăciunului. Ai mei mă tot întrebau când vin acasă, soră-mea mă tot chema la ea, iar mie mi s-a părut perfect logic să amân vizitele ca să merg după cadouri. Ajunsă în mall, m-am trezit într-o hărmălaie de oameni nervoși  ce stăteau la cozi interminabile cu trei bluze și-o decorațiune sclipicioasă în mână, în fața unor casieri groaznic de obosiți, pe fundal de „I don’t  want a lot for Christmas”.

Și brusc, am înțeles că nu despre asta e vorba.

  • Să stai pe telefon în timp ce o persoană îți vorbește nu se numește multitasking, ci lipsă de respect.

So, în fața ta este un om care vorbește, iar tu ai două opțiuni: fie îi acorzi timpul și atenția ta, fie găsești un mod de a-ți exprima indisponibilitatea de a-l asculta în momentul respectiv. Crede-mă, prefer de o mie de ori să-mi spui că nu putem vorbi acum decât să scrollezi în neștire în timp ce eu îmi expun cu patos zarzavaturile cotidiene.

  • Să nu ai habar de situația politică a țării nu înseamnă că ești apolitic, înseamnă că ești ignorant.

Serios acum, odată ce devii adult este responsabilitatea ta să te informezi, să știi unde se duc banii tăi, să știi în ce direcție se duce țara și cine o împinge în direcția respectivă. E de bun simț, e firesc și e datoria ta. ȘI IEȘI LA VOT!

  • Viața nu e numai despre tine.

Anul ăsta, mai mult ca niciodată, am fost foarte concentrată pe ce se simt eu, pe ce vreau eu, pe ce-mi trebuie mie. Mi-am dat seama, totuși, că pe măsură ce analiza propriilor dorințe și interese devine mai profundă, devin și eu mai nefericită.

Nu, nu insinuez că-i ceva în neregula în a fi atent cu tine însuți, dar tind să cred că hrană pentru suflet nu înseamnă  doar ce-ți dăruiești ție, ci are de-a face foarte mult cu ce faci pentru ceilalți, cunoscuți sau nu, apropiați sau nu.

Adicătelea, mai ieși un pic din propriul cap și aruncă o privire-n jur, dă o mână de ajutor, implică-te-n ceva. E foarte probabil să-nceapă chiar să-ți placă.

Long story short, pentru mine 2017 a fost un talmeș-balmeș de întâmplări alambicate din care n-am înțeles mare lucru. De asta mi s-a părut că-i musai să extrag niște învățături, ca să le dau cumva un sens. Sper ca măcar una dintre ele să-ți fie de folos și ție.

Cât despre noul an, nu-mi doresc ca 2018 să fie mai bun, dar sper din tot sufletul ca noi toți să fim mai buni în 2018. 🙂

 

Minty hugs,

Eliza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *