Două bune și-una rea de la Cluj

Cu vreo trei zile înainte de grandiosul Untold, ce să vezi, bucurie mare, am primit ca prin magie invitații la festival. Woop woop! Așa că eu și Cristiana am intrat rapid în priză să ne găsim cazare și tren, că doar distracția nu stă după noi.

Cât p-aci să rămânem fără transport, căci am ratat ultimele bilete de tren, dar iată că Universul ne iubește și am găsit alte două gagici mișto care mergeau la Cluj cu mașina. Am plecat cu noaptea-n cap, pe la 5 dimineața, ca nu care cumva să ratăm vreun pic din festival.

Dar nu despre Untold vreau să vă povestesc și  nici să vă spun cât de minunat e Clujul nu mai are rost, dar am două bune și-una rea de care-i musai să vă zic. În puținul timp pe care l-am petrecut în afara Cluj Arena, am luat centrul orașului la pas în încercarea de a găsi mâncare și cafea pe gustul nostru. Nu de alta, dar v-am spus că astea-s ăle mai mari pasiuni pe care le am în viață.

Așadar, în a doua zi la Cluj, am plecat înfometate să căutăm un mic bistro despre care auzisem de bine, dar evident că nu am dat de el, așa că am intrat în primul loc simpatic pe care l-am întâlnit cu privirea, mai exact: Nuka Bistro.

Despre acest locșor, am să vă spun așa:

  • arată foarte cosy,
  • pe fundal se aude o muzică divină,
  • mâncarea este absolut delicioasă

Nu am apucat să-i fac poze pentru că Eliza-Mereu-Înfometată-Bălașa funcționează pe un principiu foarte simplu: vede mâncare, o mănâncă. Am testat ouă ochiuri cu bacon, omletă de grădină și penne al pomodoro și aș repeta oricând această experiență culinară magnifică.

  • au cafea tare bună
  • prețurile sunt decente
  • personalul e foarte amabil, ba chiar gagica care ne-a servit pe noi este posibil să fi fost cea mai veselă și energică persoană din tot localul :))

Long story short: locul ăsta a fost așa mișto că, în puținele zile pe care le-am stat aici, ne-am întors și a doua oară la el. Îl găsiți pe Facebook dacă vreți să vedeți totuși și ceva poze cu preparatele lor.

A doua bună de la Cluj este Samsara Chillout Teahouse. Am mers aici la recomandarea unui prieten deosebit de-al nostru, care probabil mă va urî că scriu un articol despre asta, daaaar zău că nu mă pot abține. I beg for mercy! So, locul ăsta e cu totul diferit față de tot ce am văzut până acum și probabil îl voi vizita de fiecare dată când ajung la Cluj.

First of all, trebuie să te descalți la intrare, apoi să mergi pe covorașe pufoase până într-una dintre cămăruțele pline de culori și tot felul de decorațiuni care mai de care mai interesante, iar muzica este din cu totul altă lume. Noi am ales o cameră, de fapt, ce zic eu cameră, noi am ales o mică galaxie. Nu cred că m-am simțit vreodată atât de relaxată într-un loc public.

And nooow..să trecem la rele! De fapt, la rea, căci slava cerului, am dat doar de una. Tot cu foamea după noi, am intrat la Viena Bistro Cafe. La o primă vedere, nici nu știu dacă mi-a plăcut sau nu aspectul localului, dar aveau mâncare, cafea și lumină foarte bună pentru poze, așa că ne-am așezat și ne-am apucat de citit, conștiincioși, meniul.

Opțiunile de mic-dejun sunau fabulos, dar ce să vezi, șoc și groază, trecuseră 5 min peste orele douăsprezece. Legenda spune că trezirea târzie se pedepsește prin neprimirea micului dejun, așa că am fost nevoiți să ne reorientăm. Ei, pân’ la urmă, mâncare să fie, că foame e!

Dar..degeaba mi-e foame mie, dacă-i scandal la bucătărie. După peste 40 de minute de așteptare, în care mai mai că s-a lăsat cu lacrimi, își făcură apariția mult așteptatele preparate ținătoare de foame. Ne-am înarmat cu fuculițe și cuțite, dar am avut parte de-o altă surpriză. Lipsea ceva din farfurii, mai exact, gustul.

M-am gândit inițial că de vină este „complexitatea” preparatelor comandate, dar mi-am adus aminte rapid că până și eu știu să gătesc un șnițel decent cu cartofi wedges. Cum ambele era lipsite de gust de astă dată, m-am avantat spre sosul de pe marginea farfuriei, dar sosul meu era de fapt dulceață. Am reușit să mănânc aproape jumătate de porție și asta doar de foame, iar cafeaua de acolo nu m-a consolat nici ea prea tare.

Pe scurt: timp foarte lung de așteptare, mâncare lipsită de gust, șnițel cu dulceață, cafea meh. Au totuși și un plus, dar nu mă credeți pe cuvânt, căci vă zic din auzite: costițele sunt bune.

Închei transmisia cu dor de Cluj și-ale lui poteci pavate cu energie pozitivă. Dacă treceți cumva pe la Samsara, să-mi aduceți și mie, rogu-vă, niște vibe-uri zen.

Minty hugs!

2 comments

  1. George

    Fain review, dar ai uitat sa pui in evidenta cel mai important aspect al orasului, si anume oamenii. Consider ca felul lor de a fi (extrem de calmi) este cel mai mare plus al orasului dar si cel mai mare minus…

    Da… Cine nu ar vrea sa locuiasca intr-o lume in care nimeni nu se grabeste, in care nimeni nu te priveste cu ochi rai sau orice altceva… Dar la un anumit moment dat ajungi sa fii stresat de acea calmitate 🙁 Si sincer cred ca daca nu as fi fost o persoana “zen” din fire, acest lucru mi-ar fi stricat total a 3-a experienta Untold 😀

    Dar una peste alta toate bune si frumoase, si cu siguranta as mai vizita Cluj indiferent daca este vorba de Untold sau nu! 🙂

    1. Miss Mentă Post author

      George, așa-i, sunt sigură că oamenii din Cluj sunt de fapt cei care dau energia asta atât de calmă orașului.

      Spre ghinionul meu, însă, mergând în zonă special pentru Untold, n-am apucat să interacționez prea mult cu ei, așa că o să plănuiesc o vizită special pentru asta.

      Meanwhile, eu zic să mai împrăștii din „zen”-ul ăsta pe la toată lumea din jur, că e nevoie mare :D.

      Zi faină!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *